Poezia – sentimente ancorate în cuvinte


poezieDați-i Cezarului ce-i a Cezarului și dați-le Poeților ce e a Poeților! Or, poeții sunt niște Cezari ai literaturii dintotdeauna, ei cuceresc emoții și sentimente prin versurile pe care le dăruiesc lumii, chiar dacă de cele mai multe ori nu cer nimic în schimb.

Poezia este sentimentul îmbrăcat în cuvinte, este timpul materializat în câteva versuri și nu oricine are acest har de a surprinde sensibilitatea lirică. Poate că acesta a fost motivul pentru care poeziei și, implicit, poeților le-a fost dedicată o zi – cea de 21 martie – pentru a-și celebra talentul – Ziua Mondială a Poeziei.

Echipa bibliotecii „Liviu Rebreanu” aduce sincere felicitări tuturor celor care și-au înmuiat penița măcar o dată în călimara poeziei. Fie ca toate emoțiile să nască picături de lirism, iar licoarea cărților de poezie pe care le aduceți pe altarul lumii să-i îmbete pe toți cei care le citesc. Cuvintele să vă fie aerul cu care respirați, culorile realității să se aștearnă în versuri pe foaie așa cum le simțiți doar voi.

La mulți ani, dragi poeți! La cât mai multe poezii!

Și pentru că biblioteca noastră dispune de o gamă largă de cărți de poezii pentru toate vârstele, invităm toți iubitorii de poezie la lectură!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: