Educația copiilor prin poezie. Elena Farago


Elena FaragoToți părinții vor să-și educe copiii frumos, iar moralitatea și obiceiurile sănătoase să fie omniprezente în viața de zi cu zi a celor mici. Iar dacă e să oferim credit poeziilor educative, atunci Elena Farago ocupă un loc de frunte, pentru că promovează exact ceea ce ne dorim să vedem la copiii noștri. Iar dacă nu cunoașteți sau, dimpotrivă, adorați poezioarele Elenei Farago și vreți să le prezentați și picilor voștri, atunci vă invităm la lectură!

This slideshow requires JavaScript.

Farago, Elena. Cățelușul șchiop / Elena Farago. – București: Gramar, 2006. – 48 p. „Cățelușul șchiop” este, probabil, cea mai cunoscută și îndrăgită poezie a Elenei Farago. Cartea de față conține un set de alte poezioare pentru copii, cu tentă moralistică, dar în același timp foarte simpatice și ușor de înțeles pentru cei mici, însoțite de imagini amuzante și plăcute.

Farago, Elena. Cățelușul șchiop  / Elena Farago. – București: Litera, 2014. – 32 p. Editura Litera propune o serie de cărți din colecția „Lecturi școlare”, în care sunt incluse 25 de titluri reprezentative pentru fiecare autor, inclusiv Elena Farago. Cartea se orientează pe lecturile din curriculum școlar, ceea ce o apropie de elevii de clasele primare, fiind integrată în programul educațional național.

Farago, Elena. Într-o noapte de Crăciun / Elena Farago. – București: Grai și Suflet – Cultura Națională, 1991. – 54 p. Poezia „Într-o noapte de Crăciun” și-a găsit locul aranjată atent în această cărțulie, însoțită de imagini cu specificul sărbătorilor de iarnă. Deși la prima vedere pare lipsită de contururi liniare, pentru că tablourile nu sunt colorate și mai degrabă doar învăluie niște siluete, cartea, cu tot ce include ea, sporește imaginația copiilor și lasă o amprentă frumoasă în dezvoltarea creativității.

Farago, Elena. Licuriciul. / Elena Farago. – Ch: Arc, 2010. – 28 p. Cartea face parte din colecția „Biblioteca elevului”, fiind integrată în curricula educațională națională, însă ceea ce este cu adevărat valoros la această ediție este faptul că textele sunt originale, însoțite de explicații ale cuvintelor mai puțin uzuale în zilele noastre. Totodată, poeziile sunt selectate astfel încât să exploreze lumea animalelor și natura, fapt care determină copiii să-și alimenteze curiozitatea firească pe care o au pentru descoperirea lumii înconjurătoare.

Farago, Elena. Sfatul degetelor / Elena Farago. – Ch: Museum, 1996. – 12 p. Un îndemn la acțiune, „Sfatul degetelor” este poezia cu mai multe substraturi, fiind citită și înțeleasă deosebit de copii și de maturi. Cartea, care are volumul unei broșuri și poate fi ușor luată la drum cu copiii, are imagini simple, prin care cei mici, chiar și de 2-3 ani, pot învăța cum se numește fiecare deget, cum să le numere, iar părinților li se deschid porțile către multe explicații și povești prin fiecare vers al acestei poezii.

Ce poate fi mai frumos decât poeziile copilăriei noastre și ale copiilor noștri! Vă invităm la lectură!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: