Ursulețul Marmi și terapia prin povești


    Cine deapănă amintirile din copilărie, cu siguranță își amintește de poveștile pe care fie le citeau părinții, fie erau povestite de bunei, fie prezentate la grădiniță sau la teatru de păpuși. Ele au umplut copilăria de farmec, dar cel mai important este că prin ele copiii găseau soluții și prindeau la curaj să treacă de micile obstacole mari ale vieții de copil.

8

    Astăzi trăim în altă epocă, însă preferința pentru povești este aceeași. Iar ca să putem inspira soluții pentru problemele actuale cu care se pot confrunta copiii, poveștile sunt adaptate și folosite în scop terapeutic, pentru a preveni, printr-un mod cât se poate de ludic, probleme cât se poate de reale și dureroase. Una din cărțile cu acest gen de povești este „În ospeție la ursulețul Marmi”, scrisă de Mircea Grecu și Jana Grecu.

   Totuși, cel mai interesant este atunci când copiii au posibilitatea să vorbească față în față cu autorii cărților, tocmai de aceea l-am invitat în ospeție la biblioteca noastră pe psihologul şi scriitorul Mircea Grecu. Alături ne-au fost și elevii din clasa I și clasa a III-a, de la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, alături de învățătoarele lor Elena Erizanu-Pînzari și Silvia Cricovan. Copiii au venit bine pregătiți, pentru a impresiona scriitorul cărții pe care au îndrăgit-o, înscenând povestea „Ursulețul Marmi” (cl. I) și povestea „Ghetuța și Papucel” (cl. III).

     După pledoaria teatrală, a urmat o discuție provocatoare între micii cititori și autor, primii luându-l la întrebări care mai de care mai curioase, de la cele serioase la altele amuzante. Cu multă răbdare și dragoste de copii, scriitorul le-a răspuns la fiecare, astfel încât dialogul a creat o atmosferă constructivă și numai bună de luat exemplu.

    Evenimentul s-a încheiat cu o sărbătoare de zile mari, așa cum se termină și povestea Ursulețului Marmi – cu un copac plin cu dulciuri, din care a luat fiecare… cu măsură!

    În final, nu ne putem dori decât ca toți copiii să învețe din aceste povești terapeutice, care sunt create exact pentru necesitățile timpurilor actuale. Autorului îi dorim să aibă pana ușoară pentru a scrie cât mai multe povești, iar micilor cititori – să mai treacă pragul bibliotecii pentru noi povești!

chisinau

    Evenimentul face parte din programul „Chișinăul citește”, care se desfășoară în cadrul Bibliotecii Municipale „B.P Hasdeu” și filialele sale.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s