Prin muncă spre succes


    Educația publicului tânăr în spiritul libertății, dar și a asumării pe deplin a alegerilor făcute ne îndeamnă mereu să selectăm oameni marcanți din diverse domenii, care sunt gata să răspundă la toate întrebările și să aducă informații cu adevărat utile pentru cei care ne vizitează.

    Sfârşitul lunii mai  verii s-a remarcat la biblioteca „Liviu Rebreanu” cu un eveniment de calitate, în cadrul serviciului „Tinerii și Cariera”, în care ne-a onorat cu prezența invitatul special Octavian Țîcu. La eveniment au participat elevii de la Liceul Teoretic „George Călinescu”, care, fiind pasionați de sport, i-au adresat o mulțime de întrebări invitatului.

ticu1

   Octavian Țîcu a mărturisit elevilor că a muncit mult până a ajuns de 7 ori campion al Moldovei la box si are 200 de meciuri oficiale, că viața  de pugilist nu este deloc ușoară, dar mai ales că este nevoie să îmbine orele pe care le predă la facultate și cele dedicate sportului.

   Invitatul evenimentului a prezentat elevilor mai multe publicații, printre care Nicolae Simatoc (1920-1979). Legenda unui fotbalist basarabean, de la „Ripensia” la „FC Barcelona”, povestind multe amănunte. Acest fotbalist la 14 ani juca fotbal pe imașul de lângă pârâu, iar într-o zi un domn a ieşit din maşină și a privit jocul copiilor din Grimăncăuţi, raionul Briceni. Pe adolescentul înalt îndată l-a observat. A convins părinţii să-l lase să facă fotbal la Timişoara, în Ripensia, cea mai mare echipă românească a timpului. A plecat cu maică-sa la Timişoara. La Timişoara, Colea Şmatoc a devenit Nicolae Simatoc. Astfel s-au deschis porțile carierei în fotbal. La ediţia a XXII-a a Salonului Internaţional de Carte (31 august-3 septembrie 2013, Chişinău), legenda lui Nicolae Simatoc a obţinut Premiul Special „Basarabenii în lume” într-un concurs la care au participat peste 15 000 de titluri de carte din 20 de ţări ale lumii.

    A prezentat și alte cărți: „Istoria ilustrată a României și a Republicii Moldova”, „Problema Basarabiei și relațiile sovieto-române în perioada interbelică (1919-1939)”.

   O altă monografie despre care a vorbit domnul Țîcu este monografia Spassk 99. O istorie a prizonierilor de război români din Kazahstan în documente, volumul apărut în urma ”Expedițiilor Memoriei”, realizate de către o echipă de istorici de pe ambele maluri ale Prutului, condusă de  către Octavian Țîcu, care a mers pe urmele românilor deportați sau ajunși prizonieri în nordul Kazahstanului. De asemenea, domnul Țîcu a vorbit elevilor despre „Expedițiile memoriei”, care au fost realizate împreună cu studenți, istorici și jurnaliști,  prezentând CD-urile Jurnal de bord Siberia-Krasnoiarsk-Irkutsk, Jurnal de bord Siberia-Irkutsk, etc. Elevii au rămas surprinși aflând despre deportările în masă, despre modul de trai al moldovenilor ajunși în Siberia. Invitatul a recomandat elevilor să găsească înregistrările în internet și să le privească cu familia.

  La încheiere, i-a îndemnat pe elevi să învețe bine la școală, pentru că un sportiv trebuie să fie „cu scaun la cap”, menționând că dumnealui cunoaște 6 limbi străine, este profesor universitar, licențiat în istorie și doctorand.

ticu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: