„Dacă frica vine din interior, cum o gestionez?”


Ultima dată când am realizat serviciul Școala Oratorului (online), am fost abordată în mesaj privat cu o întrebare, la care am decis să răspund public, deoarece mai multe persoane se confruntă cu ea.

Întrebarea era: Dacă frica vine din interior, cum o gestionez, dacă mi se pare că nu depinde de mine?

Răspuns: Toate emoțiile noastre vin din interior, iar frica nu face excepție. Diferența este că uneori ne putem determina “obiectul fricii”, știm în ce momente a apărut și ce a declanșat-o, alteori ne este greu să înțelegem de la prima privire din ce cauză ne este frică de ceva. Aceasta stare se numeste anxietate.

Daca în cazul altor frici avem spatiu de “acțiune” – ne este rușine, încercăm să le ascundem sau să le ignorăm, să fugim/evităm obiectul fricii, atunci anxietatea este un fel de frică (de ceva anume) inexplicabilă și copleșitoare, care ne întrece puterea de a o gestiona sau de a face orice cu ea. Doar gândul la acea frică deja ne dă fiori și declanșează efecte neplăcute.

O să vă dau un exemplu din viața mea. Eu aveam o frică inexplicabilă de înălțime. Numai gândindu-mă la spații suspendate sau înalte, de exemplu la scări, deja mă lua cu amețeală, vertij și senzație de greață. Nu e greu să-ți imaginezi ce comportament aveam când eram pusă în fața faptului de a urca pe scări, mai ales dacă era la un etaj superior (mai sus de 2). Efectiv tremuram toată și transpiram în asa hal, încât ajungeam vizibil udă în spate de la această anxietate. Iar cel mai rau era că nu știam de unde vine, ce a provocat-o și în ce moment. Credeam că așa sunt eu, pur și simplu, și că nu voi putea face altceva decât să mă obișnuiesc să trăiesc cu ea toată viața.

Anxietățile pot avea 3 cauze/origini.
1. Ele pot veni din copilăria mică, atunci când încă nu avem conștiința și limbajul însușite (pana la 3 ani), din momentele cărora adulții nu le-au dat importanță, dar pe noi ne-au marcat foarte mult. Din cauza că acele evenimente nu au fost verbalizate (transpuse în cuvinte), deci creierul nu a fost în stare să le prelucreze până la capăt. Ele au devenit blocaje care acum ne încurcă, iar daca rămân neprelucrate, așa ne va afecta întreaga viață.
2. Ne-au fost transmise de către părinții noștri. Multe frici ne sunt induse de către cei care vor să ne protejeze cel mai mult – de părinți. Ei aveau anumite frici (să nu ne rănim, să nu ne îmbolnăvim, sa nu ni se întâmple ceva care sa ne pună în pericol sănătatea sau viața). De aici și gesturile lor de a ne înfofoli, ca să nu ne fie frig, de a ne striga să nu urcăm/alergăm/băgăm pe undeva unde credeau ei că este periculos, de a ne interzice să vorbim cu alți oameni, ca nu cumva cei din urmă sa ne faca vreun rău. Tot aici intra și cuvintele (umilitoare) adresate copiilor, de genul “dacă ești prost, așa iți trebuie” sau “uite cum X poate și tu nu poți”, sau “lasă că te ajut, tu nu poți”, sau altele din această categorie. Toate acestea au avut la bază niște intenții bune, dar care s-au materializat prin sădirea fricilor în creierele noastre, care și acum reacționează ca și când am fost copii. Și aici vorbim de un blocaj interior, pe care e foarte greu să îl depistăm, pentru că e mascat, însă de această dată nu mai este frica noastră.
3. Momente de conștiență parțială sau inconștiență. Aici o sa va descriu succint o situație, tot din viața proprie. Cand aveam 13 ani, am suferit o intervenție chirurgicală. Pentru că a fost mai grav decât se așteptau, medicul a rugat asistenta să adauge o doza de anestezic intravenos, iar acest lucru l-am auzit și eu, fiindcă doza precedentă începea să își treacă efectul. Deși eram aproape inconștientă, am simțit înțepătura, dar senzația a fost atât de neplăcută, încât mult timp după asta mi-a fost frică de injecțiile sau procedurile intravenoase. Ce s-a întâmplat de fapt? Un eveniment petrecut în stare semiconștientă sau inconștientă (eu abia dacă îmi aminteam acel moment) este perceput de corp, însă pentru că nu poate fi explicat conștient, prin limbaj, percepția creează un blocaj.

După cum vezi, toate 3 situații au ceva comun – întâmplări ce s-au petrecut înafara conștiinței conastre, dar care s-au înscris direct în inconștient. Cheia este limbajul, adică să fie puse în cuvinte. În funcție de tipul cauzei, se pot re-crea situațiile prin descrierea lor (eram în spațiul X, în jur vedeam Y, auzeam Z și cum mă face să mă simt așa situație). În cazurile când nu cunoaștem circumstanțele fizice, se poate descrie prin limbaj ce simți în corp atunci când te gândești la obiectul fricii tale (în cazul nostru, frica de a vorbi în public), ce gânduri îți provoacă aceste stări din corp, cum te determină să acționezi, de ce acționezi în acel mod și, în final, cum ai putea acționa altfel. În acest proces poți apela la un psihoterapeut, la un prieten sau o persoană cu care te simți în siguranță sau la un jurnal. Să ai un reper extern îți asigură o recuperare mai rapidă din anxietate. Iar când simți că ai mai multă încredere, mergi să îți învingi frica, pentru că acum ai toate „armele” cu tine. 😉

Probabil te întrebi, cum am trecut eu de frica de înălțime. Ei bine, am avut alături un prieten de nădejde, care m-a asigurat că sunt în siguranță. În acea vară, am mers și am făcut bungee jumping și m-am convins că înălțimea este, de fapt, fascinantă! Deci am prelucrat prin limbaj anxietatea până am prin curaj, apoi am confruntat-o. La fel se întâmplă și cu frica de a vorbi în public, și cu orice alte frici. Da, ele sunt în interiorul nostru, ele vor să fie auzite, acceptate, scoase la „lumină” prin cuvinte, apoi tot ele îți vor permite să le îmblânzești. Pentru că atunci le arăți că ești puternic!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s