Category Archives: Invitaţie la lectură

Sunt doar un bucium…

Lidia Hlib – 75 ani de la naştere 

Cunoscută cititorilor mici din Republica Moldova şi România ca autoare de proză şi teatru pentru copii, creatoarea Lidia Hlib s-a dedicat şi poeziei lirice, filozofice, religioase, satirice şi, uneori, politice.

Debuteză editorial cu volumul de povestiri pentru copii Stăpîna lunilor de vară (1982), urmat de Regina nopţii pentru care primeşte Premiul Comitetului de Stat pentru Poligrafie şi Comerţul cu cărţi. În 1992 piesa Aventurile lui Isteţel şi Tărcăţel este premiată cu Premiul  Ministerului Culturii.

Continue reading

Advertisements

ROMANUL „BOMBOANE COLORATE” A SCRIITOAREI ANA ONICĂ – EXPRESIA „DESTINULUI ZBUCIUMAT” AL UNUI POPOR

Reflecţii pe marginea unor lecturi, de scriitoarea Lidia GROSU

     Gânduri deosebite voi exprima pe marginea creaţiei scriitoarei Ana Onică, autoare receptivă, în toate cărţile pe care le-a editat, la definirea problemelor cu care se confruntă o societate şi identificarea aluzivă a unor soluţii, una fiind sugerată pentru toate situaţiile – păstrarea iubirii pentru aproapele şi cea de viaţă, care sunt foarte importante în realizarea unor obiective.

    bom colorate Trebuie să subliniez că la lecturarea noii cărţi – „Bomboane colorate”, ed. Ro.cart, Bucureşti 2019 – mi-a apărut imaginea clară a tatălui meu, care, pe când îşi făcea serviciul militar (1944-1951), a rămas, la 1947, fără părintele său, devenit victimă a foametei cumplite. Deşi se bucurase de o copilărie întregită de fiinţa ambilor părinţi, i-a simţit lipsa părintelui viaţa întreagă, trăind profunda starea de tristeţe a pierderii şi regăsindu-se în confesiunea-dialog a eului poetuluii anonim, emoţionantă pentru toate timpurile, din cântecul regretatului interpret de muzică populară Tudor Negară, melodie pe care o asculta şi lăcrima ori de câte ori mă ruga să i-o cânt în copilăria mea. Or, aceste versuri sunt mai mult decât concludente în redarea dramei, dar şi a stărilor pe care le trăieşte tânărul Bogdan, protagonistul acestui roman: E linişte în codru verde şi în satul meu,/ Dar tata nu-i de multă vreme şi-l aştept mereu. / Tăticul meu e la război de când eram de- un an sau doi / Şi nu mai vine înapoi, tăticul meu. / Şi mama plânge în năframă de atunci mereu, / Şi din durerea ei de mamă am crescut şi eu / Când ar şi seamăn pe ogor, când aripile cresc în zbor / Îmi arde inima de dor, tăticul meu. / / Să vină tata şi să vadă câte am facut / Pământul întreg ni-i o livadă, cum nu s-a ştiut / Să vadă strugurii din vii, s-asculte cânt de ciocârlii, / Şi jocul acesta de copii, tăticul meu. / linişte şi atâta soare pe meleagu’ntreg / Şi satul a crescut mai mare, dar eu îl tot aştept, / Tăticule, pe care drum? De gloanţe multe şi de fum, / Mai rătăceşti până acum, tăticule! / Tăticule, umdea-ai rămas? Pe drum de gloanţe la popas, / De nu mai vii nici până azi, tăticule!

      Aşadar, dispariţia valorilor, inclusiv a reperelor morale într-o societate în care „banul se află la putere”, indiferenţa faţă de aproapele conduc neapărat la apariţia fenomenelor negative precum: suicidul( „să mor, asta voiam…oricum nimănui nu-i pasă…”, p. 6), alcoolismul („…când nu-şi putea stăpâni emoţiile de spaimă, mânie, revoltă şi nelinişte, îşi întuneca conştientul cu alcool ca să nu mai poată gândi şi simţi durerea…”, p.9 ), nedreptatea („lipsit de dreptul la replică, sub privirile iscoditoare ale oamenilor din staţie, m-am ridicat şi am luat-o la vale…”, p.15), frauda, corupţia, vagabondajul („Era trist că numărul copiilor vagabonzi erau în creştere”, p. 164), indiferenţa („Nepăsarea este o boală gravă ca şi cancerul…, p. 160), exodul în masă şi lucrul la negru peste hotate pe motiv de imposibilitate a familiilor de a-şi asigura existenţa, cu dezmembrarea ulterioară a acestora, coaliţia poliţiştilor cu elementele tenebroase… sunt doar câteva dintre cele mai alarmante relatate de autoarea noii apariţii editoriale.

    Romanul „Bomboane colorate” este asemenea unei electrocardiograme ce înregistrează prin semne grafice „tensiunile” unei societăţi bolnave, care necesită o intervenţie chirurgicală imediată şi a cărei perioadă de convalescenţă/reabilitate depinde de măiestria chirurgului din noi şi de gradul de conştientizare a gravităţii situaţiei. Chiar în cel de-al doilea aliniat al începutului acestei cărţi, informaţia e parcă o telefonogramă-fulger: „Oraşul părea un furnicar, iar oamenii – miile de furnici care alergau haotic înaintea furtunii,cu nori grei de ploaie…(p. 5)” Răsună ca o sentinţă cuvintele naratorului care se identifică cu cele ale autorului, dar are şi un răspuns: ”să mori nu e greu, mai ales când o faci din prostie şi egoism”. (p.6). Dezamăgirile continuu ale protagonistului, rând pe rând, formează o serpentină primejdioasă şi la fiecare cotitură anunţa o cădere dureroasă, îndepărtându-l de repere şi aruncându-l într-un cerc vicios, astfel, în atingerea celui mai înalt grad de percepere a inutilităţii sale „semnându-şi” sentinţa de unul singur – suicidul. Dar… o întâmplarea fericită îi schimbă viaţa radical… Or,  nimic nu este întâmplare… Trebuie doar ca să vrei, în situaţii grave aflându-te, ca să găseşti un răspuns, având o cât de mică încredere că întotdeauna mai poţi schimba ceva, mai poţi fi fericit, deşi, presupus, într-o societate trebuie schimbat ceva sistemic, pentru că „nu poţi fi fericit, dacă vecinul tău moare de foame, p. 43”.

      Romanul „Bomboane colorate” este o poveste în care binele, dragostea triumfa, având un final fericit, deşi drama de care suntem captivaţi implică şi riscurile de a nu mai ajunge la un asemenea final. Or, şi la încheierea romanului, ea va ma continua în imaginarul nostru. Deschidere de epoci din istoria nu prea depărtată, unii dintre cititori se vor revedea în calitate de martor ocular al unor evenimente.

        Noi, generaţia de ieri am trăit clipe de bucurie, fericire visată cu unirea prin podul de flori a celor două maluri de Prut. În Basarabia, fiind îndoctrinaţi de pe băncile şcolii şi supuşi ideilor comuniste falsificatoare, eram o naţiune „inventată” şi considerată „diferită” de cea de peste Prut cu care eram un tot unitar, având aceleaşi datini, tradiţii, istorie, vorbind aceeaşi limbă. Iată de ce în roman este impresionantă scena plină de sinceritate, de firesc, trăită şi transmisă de un copil în timpul în care, recunoscându-i din start „ai săi” pe aşa-numiţii „români” a căror vorbă prin nimic nu se deosebea de a sa, creând o stare de spirit înălţătoare printr-o simplă întrebare ce conţine un răspuns cosmic  eminescian: „Suntem români şi punctum” – „Roxi întrebă: „Tati, mi-ai spus că o să-i vedem pe români… Unde sunt, că… nu-i văd?..”

     Episodic, în roman sunt dezvăluite idei ce ţin de conflictul armat din Transnistria, hărţuiaia tuturor românilor de peste Nistru, dispariţiile misterioase cu final tragic – asasinarea,… aruncarea în aer a podului, care unea cele două maluri, debranşarea de la gaze a populaţiei din dreapta Nistrului etc… Lupta pentru putere a forţelor politice prin mijloace machiavelice; („scopul scuză mijloacele”) şi dezorientarea maselor, pierderea încrederii şi încercarea de a mai schimba ceva, în cazul răului mare şi mic alegându-l pe cel mai mic, în perioada electoralelor – toate acestea sunt redate telegrafic prin apariţia numelui Natalia Morari, analist politic, jurnalistă de rezonanţă, ce despuia minciuna până la adevăr, şi aici este concludent şi cazul „Vad Cubreacov” („dispariţia unui deputat”), exprimat printr-un gând al naratorului, care este mai mult decât o acuzare: „ Interesant, cum poate să dispară un deputat…”

In concluzie:

romanul ne sugerează următoarele idei:

  • familie frumoasă este asigurarea viitorului unei societăţi;
  • iertarea este totul, doar trebuie să auzim periodic postulatul biblic: „Iartă şi vei fi iertat, iubeşte şi vei fi iubit”;
  • în fiecare zi îl putem salva pe cineva, dar avem nevoie de o forţă de convingere, salvându-ne, prin aceasta, şi pe noi;
  • descoperirea oamenilor buni din preajmă, triumful dreptăţii prin iubire, dar şi amintirile luminoase în numele cărora acţionăm decid soarta de mai departe a omului, mobilizat să o schimbe spre bine („Dreptatea este dragostea, iar dragostea este Dumnezeu”, p. 74);
  • relaţia între oameni trebuie să fie una bazată pe respect („Onoarea şi respectul fac legea conduitei”)
  • omul este valoare („Cea mai săracă ţară din lume este cea care rămâne fară oameni, deoarece adevărata bogăţie a unui stat este poporul”…

Or, aici aş mai adăuga: IUBITORUL DE NEAM, care păstrează acest popor…

Lidia GROSU, poetă, cercetător literar

 

„Greața” de Jean-Paul Sartre

„Nici o carte dinainte, după cum îmi pare, nu a umplut cititorul de atîta greaţă. Aveam impresia că luam parte la plimbările interminabile ale unui vizionar, printr-o lume care tocmai ia naştere: totul este lipicios, se scurge şi este nefinisat.”
Edmond Jaloux
Este un roman al cărui titlu corespunde izbitor de mult cu conţinutul. Antoine Roquentin se numeşte eroul lui Sartre, care locuieşte într-un orăşel mic, Bouville, unde scrie biografia unui nobil obscur al secolului XVIII. Roquentin are treizeci de ani, primeşte o rentă modestă dintr-o moştenire şi ar putea duce o viaţă liniştită şi confortabilă ca învăţător privat. Dar el este invadat de gînduri şi sentimente ciudate.

Continue reading

Învingerea stresului şi a anxietăţii

   Recomandări pentru părinţi

  • Învăţaţi să recunoaşteţi semnele distinctive ale unui copil stresat;
  • Aveţi grijă ce emisiuni televizate urmăreşte – se poate îngrijora de mai multe lucruri decît v-aţi imagina;
  • Fiţi conştient de presiunea de la şcoală. Nu acordaţi o atenţie exagerată rezultatelor obţinute;
  • Fiţi cu băgare de seamă la „simbolurile sinelui” proprii copilului şi nu ignoraţi manifestările nesiguranţei de sine;

Continue reading

Oaza de abundență culturală [Zilele Bibliotecii „Liviu Rebreanu”]

47111178_924950211044355_5911480131653730304_nZilele unei biblioteci sunt un fir valoros ce ne ţese fiinţa într-un tot unitar de valoare…, o chemare din noi a vieţii spre viaţă  prin emoţiile pe care ni le trezeşte – cele de bucuria de a trăi prin cuvânt şi prin toate artele care ne scutesc de monotonie. Aşadar, Bibliotecii Liviu Rebreanu, acestui lăcaş al cărţii, nu îi este străină nicio altă artă dintre cele 7 sau… 9, dacă luăm în calcul televiziunea şi benzile desenate: arta de la Morris, creatorul lui Lucky Luke, si de la Pierre Vankeer. Or, acest lucru a fost demonstrat printr-un program amplu de activităţi, elaborat de către direcţia acestei instituţii în concordanţă cu interesele utilizatorilor serviciilor acesteia– vizitatori mult aşteptaţi mai ales în zile de sărbătoare. Continue reading

„Lupul de stepă”, de Hermann Hesse

                                                            Lupul de stepă m-a învăţat primul, după foarte
                                                            mult timp, ce înseamnă  să citesc cu adevărat.

(Thomas Mann)

       

 

  Lupul de stepă  este un roman apărut în 1927 al scriitorului Hermann Hesse. Personajul cărţii Harry Heller este un bărbat disperat şi are cincizeci de ani. El simte o puternică respingere faţă de viaţa socială, lipsa de gînduri şi pofta de război a timpului. Îşi caută refugiul, un nou sens pentru viaţa lui, în cărţile filozofice şi în muzica clasică, dar în zadar. Fără destinaţie, străbate străzile, stă în cîrciumi murdare, se îmbată şi priveşte fix în faţă. Pînă cînd primeşte în stradă o broşură Tratat al lupului de stepă, în care în detalii este expusă învăţătura lupului de stepă.

Accesul la știință – observare, descoperire, reinventare [Hora Științei Hasdeu]

46440219_917090228497020_8052815658523557888_nȘtiința este domeniul responsabil de gradul nostru de inteligență, iar odată acceptată această axiomă, avem puterea de a-i reinventa aplicabilitatea astfel încât să devină cât mai accesibilă, indiferent de vârstă. Abordarea personalizată pentru fiecare utilizator dă sens întregii noastre activități, dar mai cu seamă celor petrecute în cadrul Horei Științei, lansată în întreaga rețea de biblioteci Hasdeu., din care face parte și biblioteca „Liviu Rebreanu”. Continue reading