Tag Archives: Petre Craciun

Texte ce ne conţin VALOARE

72278821_778755422586368_273691323444232192_n (1)Noua carte intitulată “Poveştile celor patru anotimpuri”, semnată  de scriitorul Alexandru Plăcintă, autor al unor lucrări valoroase pentru copii ce l-au remarcat într-un timp foarte scurt, îi oferă spaţiu larg în acest mediul stabil al sincerităţii.  Nu mai este pentru nimeni o taină, că  acest om de creaţie este o armonie dintre cuvânt şi culoare, fiind şi un ilustartor excelent, dar şi dintre cuvânt şi…cuvânt, convingându-vă  de acest lucru cu  argumentele de rigoare ce urmează. Continue reading

O NOUĂ ÎNTÂLNIRE CU…POVESTEA…

74638415_10221382793300911_6501916076178145280_o

     La Biblioteca Liviu Rebreanu, director Lina Iftodi,  unde am fost prezentă, copiii din clasa a treia de la Liceul „Al.I. Cuza” din Chişinău, ghidaţi de excelenta profesoară Elena Erizanu-Pînzari, au avut o întâlnire cu cunoscuţii povestitori, prieteni de pe ambele maluri de Prut –  Petre Crăciun, România, şi Alexandru Plăcintă, Chişinău – scriitori, care şi-au lansat noile cărţi, respectiv: „Mimu, pisica care mânca poveşti” (P. Crăciun, Ed. Zorio, Bucureşti, 2019) şi „Poveştile celor patru anotimpuri” ”(A. Plăcintă, Ed. Zorio, Bucureşti, 2019). Continue reading

Bucuria întrevederii cu scriitorul Petre Crăciun

     Desigur, o bibliotecă, asemenea bisericii, este deschisă pentru toată lumea, care iubeşte cartea. Scriitorii, la fel precum utilizatorii serviciilor locaşului cărţii vin cu bucuria revederii, dar şi a dăruirii  sufletului lor prin noile apariţii editoriale. Recent, la Biblioteca Liviu Rebreanu, elevii de la  Liceul „George Căinescu”, învăţătoare dna Nina Vicol, au fost invitaţi de către scriitorul Petre Crăciun la o confesiune cu sunele, dar în special cu acel copil pe care domnia sa îl poartă în suflet, „şi care , potrivit Lidiei Grosu, prezentă la această manifestare, coboară periodic pe pagini de carte pentru a ne aminti că noi toţi suntem copii, păstrăm nişte vise şi tindem spre realizarea lor”. Şi de data aceasta, prin noua sa carte –  antologia de poezie  pentru copii „Aripi de rouă” – , Petre Crăciun apelează, prin diverse motive, dragostea de tot ce este frumos, abordând diverse tematici menite să contribuie la educaţia tinerei generaţii. Sinceritatea fiind esenţa în comunicare cu cei mici, autorul şi de data această a pus în aplicare toată experienţa sa pedagogică pentru a menţine această cheiţă fermecată întru deschidere şi trezirea la copii a interesului pentru arta poetică.

craciun Continue reading

Definiţia modelării omului în poveştile reale ale scriitorului Petre Crăciun

 hyperliteratura-fotopetre-craciun

   Ţi-ar părea că într-o societate bântuită de vicii ar fi banal să mai crezi în…poveşti. Şi dacă se mai găsesc nişte arătători de lumină („… înţelepciunea îl făcuse, deopotrivă, cunoscător de taine şi iubitor de oameni…” ( Petre Crăciun, Floarea înşelepciunii şi iarba puterii, Ed. „Timpolis”, 2012 p. 13)), care orientează spre ieşirea din impas prin menţinerea balanţei înclinată spre această lumină, promovând  virtuţile („ – …Am venit ca să mă trimiţi în căutarea ierbii cu care să-i faci pe toţi oamenii buni şi cinstiţi(sursa citată, p.17)) şi semnalând despre slăbicunile, defectele, cusururile omeneşti, (…Anii au trecut şi ţara a sărăcit. Că doar acolo unde este stăpână minciuna, nu mai încape şi hărnicia…(Petre Crăciun, sursa citată, p. 30)), fie că prin poveşti, inclusiv şi versificate, fie că prin poezia pentru copii, înseamnă că viitorul mai are încă…viitor. Î acest context, plăsmuirile lui Petre Crăciun se nasc din iubirea pentru toate generaţiile de copii, inclusiv pentru cei maturi din al căror cerc face parte. Prin unul din eroii poveştilor sale, care  traversează „Împărăţia orbilor” („ – La noi când cârmuitorii devin din cale-afară de trufaşi, îşi pierd lumina ochilor…Sărmana ţară! Cârmuită după cele mai smintite porunci, se duce de râpă, iar oamenii sărmani îndură toate chinurile iadului…” (sursa citată,, p.9)), iar mai apoi, întru purificare, –  „Ţara tăcerii” („ – Moşii noştri au socotit că numai după un an de tăcere şi de învăţătură oamen îi pot grăi cu folos…În acest an, gândurile lor prind cheag, iar cunoaşterea li se îmbogăţeşte, fără a fi stricată de vorbe nechibzuite… (sursa citată,, p.11), propune formule de cultivare a „florii înţelepciunii” ce tratează orbul găinii celor ce cred în „iarba puterii”(„ – La ce folos iarba puterii, măria ta, dacă ea te-a orbit într-atâta încât nu-ţi recunoşti fratele?”(sursa citată,, p.15)), stimulând încrederea în iubire: „Amarnic greşeşte cel care crede că puterea bazată pe forţă este mai sigură şi mai mare decât puterea bazată pe iubire”(Terenţiu, În: Maxime şi cugetări, Chişinău, Ed.”Epigraf”, 2008, p. 388).  Nici chiar aleşii poporului, care îşi „identifică priorităţile” din optica îngustă a fotoliului – pentru ei magistrală! –  nu pot fi fericiţi în ţara lor, pentru că doar „drumul care duce spre noi înşine duce în mod obligatoriu şi spre ceilalţi”(O.Paler. În: Maxime şi cugetări, p.404 ): „Câte unul mai isteţ a băgat de seamă că vorba le era schimbată, că nu mai spuneau lucrurilor pe nume, ca mai înaint,e şi că nu mai simţeau aceeaşi dorinţă de a dezvălui tot ceea ce gândeau…De altfel, ce nevoie mai aveai să rosteşti drept, dacă numai vorba strâmbă avea căutare? (Petre Crăciun, sursa citată, p. 31)). Este vorba de o stimulare categorică a judecăţii de valoare a maturului („… – Ascultă: ce este mai mare decât întinderea cerului?” / –  …trebuie să fie iubirea părinţilor pentru copiii lor…” (Petre Crăciun, sursa citată, p. 22)),  transmisă prin prisma inocenţei copilului (”…Nu-i puţin lucru să fii singurul om care înţelege limbajul  florilor…”(Petre Crăciun, sursa citată, p.82)) pe care acesta îl poartă şi care, de cele mai multe ori, prin sutele şi miile de întrebări adresate, propune deschideri largi („…dacă toţi supuşii mint, înseamnă că cel mai minţit din toată ţara este însuşi împăratul…(Petre Crăciun,sursa citată, p.39)), cu  profunzimea întru o înţelegere a lucrurilor, rămânând treaz la capitolul protecţia valorilor general-umane, dar şi a celor  naţionale, ca parte integră,  când este  vorba de diminuarea tezaurului folcloric, lexical, a personajelor de „rang” naţional, cum ar fi Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana etc., strălucirea acestora fiind  „asasinată” de „înlocuitori”, împrumuturi considerate  în vogă, dar care rămân o ameninţare – ca sabia lui Damocles: „Poveștile sunt în pericol! –  Se plânge un copil de-o șchioapă, / Iar Făt Frumos și Cosânzeana/ Într-o tabletă n-or să-ncapă. / -Dar cine vrea pe Făt Frumos /  Din manual să-l dea afară? -Niște adulți care-au uitat/ Că eu sunt, încă, la primară. / Ei nu mai știu, de bună seamă, /  Că-mi place să ascult povești / Și inventează personaje / Cu nume americănești. / De-aceea bietul Făt Frumos / În manual nu mai rămâne. / Păstrați-l voi pe Spiderman, / Eu  vreau poveștile cu zâne. / Sunt speriat de lumea voastră / Făcută numai pentru voi. / Vă rog: luaţi-vă tableta / Și dați-mi cartea înapoi! / Mi-e dor de slova tipărită. / Mi-e dor de basmele frumoase /  De împărați și de prințese /De personaje curajoase. / Mi-e dor de straiele din veacuri / Privește ce frumoasă-i ia! Nu vreau să mă robotizați! Nu îmi răpiți copilăria! (Nu îmi răpiți copilăria!)

  Petre-Craciun__Floarea-intelepciunii-si-iarba-puterii__973-85923-0-5-785334237016

    Povestitorul Petre Crăciun, în al cărui suflet a încăput lumea copiilor cu  o deplinătate a funcţiilor intelectuale şi o marcare  prematură a calităţilor acestora  („…- Ei, mi-ai adus galbenii? întrebă împăratul. / – De adus, n-am adus nimica, ba, încă am dat de pomană şi punga mea. / – Cum se poate, băiete? întrebă craiul mustăcind, – te dovedeşti a fi risipitor! / – Îngăduie-mi să cred alta, măria ta! Aş fi fost risipitor dacă aş fi dăruit punga unui om ghiftuit. Cât timp am salvat de la foamete o sumedenie de suflete oropsite, socot că am gândit drept… ( Petre Crăciun, Grădina ascunsă, p.53))” în cadrul unor sentimente trăite de intensitate cu sinceritate, dar şi bucurie pentru facerea de bine („- Fiule, să dăm dreptate ţăranului, pentru că i se cuvine, sau boierului, pentru că este un om de frunte al sfatului? / – Ba, ţăranului! spuse feciorul. Dreptatea trebuie dată aceluia care o merită! / – Dar, dragul meu copil, grăi măria-sa, mulţumit de răspunsul primit, aşa vom pierde sfatul şi ajutorul unui om de frunte! / – Vom pierde ajutorul unui hrăpăreţ, dar vom câştiga prietenia unui om cinstit…”( Petre Crăciun, sursa citată, p.52)) –  admite, ca repercusiune a păcatului omenesc care umbreşte într-o măsură oarecare memoria, evaluarea după merit la trecerea prin vămile eternităţii a sufletului, atribuindu-i-se „ după faptă –şi răsplată”, („… –Dacă suntem împăraţi buni, atunci ne preschimbăm în statui de aur, iar dacă suntem răi, devenim piatră neagră şi nu ne găsim odihna. /- Bine, dar cei mai mulţi înaintaşi s-au preschimbat jumătate în aur, jumătate în piatră. / – Adevărat, grăi împăratul, aceia au înfăptuit şi lucruri bune, dar şi rele. Iată statuia stră-stră-bunicului tău. El este mai mult negru, pentru că a sărăcit poporul, cerând prea multe biruri…” (Petre Crăciun, sursa citată, p.54 )). Cunoscător al psihologiei copilului, Petre Crăciun propune învăţarea pe de rost a definiţiei modelării juniorului de astăzi ca model al  seniorului de mâne, întru asigurarea unei existenţe poate relativ perfecte, întrucât perfecţiunea  nu are limite, dar care ar putea depăşi cataclismele prin prisma adevărului promovat întru obţinerea unei realităţi dorite pe calea redactării celei existente. Eul acestui copil matur, captivat de lumea viselor realizabile, pledează pentru o societate  cu „floarea înţelepciunii în piept”…  Şi…îi reuşeşte. Tot el, copilul din interior, îl ghidează…

Lidia GROSU, poetă, cercetător literar