Tag Archives: Recital de poezie

Drumul spre cărţi este pavat cu prietenie

     Cartea este unul dintre cei mai fideli prieteni în viaţă, este oaza în care ne putem găsi liniştea, înţelegerea şi armonia interioară. Legăturile de prietenie cu cărţile se creează încă din copilărie, iar atunci când copiii au ocazia să vadă pe viu scriitorul cărţilor îndrăgite, bucuria şi entuziasmul se multiplică de multe ori.

sor slutu

     Întâlnirea pe care am organizat-o elevilor clasei a III-a „D” cu scriitoarea Nina Slutu-Soroceanu a demonstrat că între aceste trei verigi  – biblioteca, şcoala, scriitorul – se coagulează o prietenie trainică şi folositoare. Invitata le-a vorbit elevilor, bineînţeles, despre creaţia sa, despre cărţi, despre limba noastră, despre poezie, însă i-a şi provocat pe copii să-şi împărtăşeaşcă opiniile, doleanţele despre lectură. Şi la acest capitol, mulţi dintre ei au marturisit că frecvetează cu cea mai mare plăcere biblioteca, deoarece aici găsesc şi confort sufletesc, şi atenţie sporită, şi pot lectura cărţile care ii interesează.

     Doamna Soroceanu a subliniat, la fel cum confirmăm şi noi, bibliotecarele, de fiecare dată, importanţa bibliotecii în autocultivare continuă a copiilor, susţinută totodată şi de doamna Silvia Florea, învăţătoarea elevilor care i-a însoţit si i-a caraterizat pe discipolii săi ca fiind foarte activi şi foarte însetaţi de cunoştinţe.soro

      Un moment inedit a survenit la această întâlnire atunci cînd scriitoarea avrut să afle ce hobby au elevii din această clasă. Majoritatea au povestit că frecventează fie vreo secţie sportivă, fie vre-un ansamblu de dans, fie un cerc de arte plastice. La acest capitol copii şi-au manifestat marea lor bucurie şi plăcere de a face mişcare, de a se împrieteni, de a cunoaşte mai multe, fapt pentru care au fost lăudaţi de doamna învăţătoare şi de doamna scriitoare.

     Recitalul de poezie din creaţia autoarei, pe care l-a şi susţinut în faţa celor prezenţi, dar şi elevii, apoi şi autografele pe care le-a acordat au completat atmosfera de sărbătoare, precum şi bucuria unei sincere comunicări în cadrul acestei întâlniri de neuitat.

soroceanu 1

Advertisements

Vera Crăciun – poeta cu suflet de copil

Copilăria este o perioadă minunată a vieții, plină de jocuri, poezii și cântece care o colorează și îi conferă munți de bucurie. Fericiți și talentați sunt scriitorii și poeții care reușesc să intre în lumea copiilor, să le înțeleagă zâmbetele și tristețile, dar mai ales întrebările curioase, la care le răspund prin cele mai simple și interesante metafore.33960607_799825470223497_7566398238450778112_n Continue reading