Tag Archives: roman

Despre romanul „IMINENT” al scriitoarei Nina Soroceanu

 

 

IMINENTSuflet neastâmpărat, neordinară în sensul pozitiv al acestui cuvânt, ca şi orice om de creaţie aflat mereu în căutare de noi idei, autoarea Nina Soroceanu, cunoscută ca şi poetă, publicistă, eseistă, prozatoare, dar şi graficiană, ne surprinde de data aceasta cu un roman ce poartă şi un titlu sugestiv –  “IMINENT”, “, Ed. Lumina, 2018. Subiectul romanului se desfăşoară în zilele noastre, autoarea pledând pentru un dialog dintre trecut şi prezent în favoarea unui viitor remodelat, care ar putea fi interpretat ca şi inevitabilitate a trăirii clipei între oameni cu iubirea de viaţă, aşadar de tot ce este pământesc ca şi iubire de Dumnezeu. Personajele, diferite ca şi portret moral, psihologic şi fizic, pozitive şi negative, secundare şi principale, atractive sau respingătoare, fiecare cu povestea sa, le descoperim în diverse situaţii conform etichetei acestora. Continue reading

ROMANUL „BOMBOANE COLORATE” A SCRIITOAREI ANA ONICĂ – EXPRESIA „DESTINULUI ZBUCIUMAT” AL UNUI POPOR

Reflecţii pe marginea unor lecturi, de scriitoarea Lidia GROSU

     Gânduri deosebite voi exprima pe marginea creaţiei scriitoarei Ana Onică, autoare receptivă, în toate cărţile pe care le-a editat, la definirea problemelor cu care se confruntă o societate şi identificarea aluzivă a unor soluţii, una fiind sugerată pentru toate situaţiile – păstrarea iubirii pentru aproapele şi cea de viaţă, care sunt foarte importante în realizarea unor obiective.

    bom colorate Trebuie să subliniez că la lecturarea noii cărţi – „Bomboane colorate”, ed. Ro.cart, Bucureşti 2019 – mi-a apărut imaginea clară a tatălui meu, care, pe când îşi făcea serviciul militar (1944-1951), a rămas, la 1947, fără părintele său, devenit victimă a foametei cumplite. Deşi se bucurase de o copilărie întregită de fiinţa ambilor părinţi, i-a simţit lipsa părintelui viaţa întreagă, trăind profunda starea de tristeţe a pierderii şi regăsindu-se în confesiunea-dialog a eului poetuluii anonim, emoţionantă pentru toate timpurile, din cântecul regretatului interpret de muzică populară Tudor Negară, melodie pe care o asculta şi lăcrima ori de câte ori mă ruga să i-o cânt în copilăria mea. Or, aceste versuri sunt mai mult decât concludente în redarea dramei, dar şi a stărilor pe care le trăieşte tânărul Bogdan, protagonistul acestui roman: E linişte în codru verde şi în satul meu,/ Dar tata nu-i de multă vreme şi-l aştept mereu. / Tăticul meu e la război de când eram de- un an sau doi / Şi nu mai vine înapoi, tăticul meu. / Şi mama plânge în năframă de atunci mereu, / Şi din durerea ei de mamă am crescut şi eu / Când ar şi seamăn pe ogor, când aripile cresc în zbor / Îmi arde inima de dor, tăticul meu. / / Să vină tata şi să vadă câte am facut / Pământul întreg ni-i o livadă, cum nu s-a ştiut / Să vadă strugurii din vii, s-asculte cânt de ciocârlii, / Şi jocul acesta de copii, tăticul meu. / linişte şi atâta soare pe meleagu’ntreg / Şi satul a crescut mai mare, dar eu îl tot aştept, / Tăticule, pe care drum? De gloanţe multe şi de fum, / Mai rătăceşti până acum, tăticule! / Tăticule, umdea-ai rămas? Pe drum de gloanţe la popas, / De nu mai vii nici până azi, tăticule!

      Aşadar, dispariţia valorilor, inclusiv a reperelor morale într-o societate în care „banul se află la putere”, indiferenţa faţă de aproapele conduc neapărat la apariţia fenomenelor negative precum: suicidul( „să mor, asta voiam…oricum nimănui nu-i pasă…”, p. 6), alcoolismul („…când nu-şi putea stăpâni emoţiile de spaimă, mânie, revoltă şi nelinişte, îşi întuneca conştientul cu alcool ca să nu mai poată gândi şi simţi durerea…”, p.9 ), nedreptatea („lipsit de dreptul la replică, sub privirile iscoditoare ale oamenilor din staţie, m-am ridicat şi am luat-o la vale…”, p.15), frauda, corupţia, vagabondajul („Era trist că numărul copiilor vagabonzi erau în creştere”, p. 164), indiferenţa („Nepăsarea este o boală gravă ca şi cancerul…, p. 160), exodul în masă şi lucrul la negru peste hotate pe motiv de imposibilitate a familiilor de a-şi asigura existenţa, cu dezmembrarea ulterioară a acestora, coaliţia poliţiştilor cu elementele tenebroase… sunt doar câteva dintre cele mai alarmante relatate de autoarea noii apariţii editoriale.

    Romanul „Bomboane colorate” este asemenea unei electrocardiograme ce înregistrează prin semne grafice „tensiunile” unei societăţi bolnave, care necesită o intervenţie chirurgicală imediată şi a cărei perioadă de convalescenţă/reabilitate depinde de măiestria chirurgului din noi şi de gradul de conştientizare a gravităţii situaţiei. Chiar în cel de-al doilea aliniat al începutului acestei cărţi, informaţia e parcă o telefonogramă-fulger: „Oraşul părea un furnicar, iar oamenii – miile de furnici care alergau haotic înaintea furtunii,cu nori grei de ploaie…(p. 5)” Răsună ca o sentinţă cuvintele naratorului care se identifică cu cele ale autorului, dar are şi un răspuns: ”să mori nu e greu, mai ales când o faci din prostie şi egoism”. (p.6). Dezamăgirile continuu ale protagonistului, rând pe rând, formează o serpentină primejdioasă şi la fiecare cotitură anunţa o cădere dureroasă, îndepărtându-l de repere şi aruncându-l într-un cerc vicios, astfel, în atingerea celui mai înalt grad de percepere a inutilităţii sale „semnându-şi” sentinţa de unul singur – suicidul. Dar… o întâmplarea fericită îi schimbă viaţa radical… Or,  nimic nu este întâmplare… Trebuie doar ca să vrei, în situaţii grave aflându-te, ca să găseşti un răspuns, având o cât de mică încredere că întotdeauna mai poţi schimba ceva, mai poţi fi fericit, deşi, presupus, într-o societate trebuie schimbat ceva sistemic, pentru că „nu poţi fi fericit, dacă vecinul tău moare de foame, p. 43”.

      Romanul „Bomboane colorate” este o poveste în care binele, dragostea triumfa, având un final fericit, deşi drama de care suntem captivaţi implică şi riscurile de a nu mai ajunge la un asemenea final. Or, şi la încheierea romanului, ea va ma continua în imaginarul nostru. Deschidere de epoci din istoria nu prea depărtată, unii dintre cititori se vor revedea în calitate de martor ocular al unor evenimente.

        Noi, generaţia de ieri am trăit clipe de bucurie, fericire visată cu unirea prin podul de flori a celor două maluri de Prut. În Basarabia, fiind îndoctrinaţi de pe băncile şcolii şi supuşi ideilor comuniste falsificatoare, eram o naţiune „inventată” şi considerată „diferită” de cea de peste Prut cu care eram un tot unitar, având aceleaşi datini, tradiţii, istorie, vorbind aceeaşi limbă. Iată de ce în roman este impresionantă scena plină de sinceritate, de firesc, trăită şi transmisă de un copil în timpul în care, recunoscându-i din start „ai săi” pe aşa-numiţii „români” a căror vorbă prin nimic nu se deosebea de a sa, creând o stare de spirit înălţătoare printr-o simplă întrebare ce conţine un răspuns cosmic  eminescian: „Suntem români şi punctum” – „Roxi întrebă: „Tati, mi-ai spus că o să-i vedem pe români… Unde sunt, că… nu-i văd?..”

     Episodic, în roman sunt dezvăluite idei ce ţin de conflictul armat din Transnistria, hărţuiaia tuturor românilor de peste Nistru, dispariţiile misterioase cu final tragic – asasinarea,… aruncarea în aer a podului, care unea cele două maluri, debranşarea de la gaze a populaţiei din dreapta Nistrului etc… Lupta pentru putere a forţelor politice prin mijloace machiavelice; („scopul scuză mijloacele”) şi dezorientarea maselor, pierderea încrederii şi încercarea de a mai schimba ceva, în cazul răului mare şi mic alegându-l pe cel mai mic, în perioada electoralelor – toate acestea sunt redate telegrafic prin apariţia numelui Natalia Morari, analist politic, jurnalistă de rezonanţă, ce despuia minciuna până la adevăr, şi aici este concludent şi cazul „Vad Cubreacov” („dispariţia unui deputat”), exprimat printr-un gând al naratorului, care este mai mult decât o acuzare: „ Interesant, cum poate să dispară un deputat…”

In concluzie:

romanul ne sugerează următoarele idei:

  • familie frumoasă este asigurarea viitorului unei societăţi;
  • iertarea este totul, doar trebuie să auzim periodic postulatul biblic: „Iartă şi vei fi iertat, iubeşte şi vei fi iubit”;
  • în fiecare zi îl putem salva pe cineva, dar avem nevoie de o forţă de convingere, salvându-ne, prin aceasta, şi pe noi;
  • descoperirea oamenilor buni din preajmă, triumful dreptăţii prin iubire, dar şi amintirile luminoase în numele cărora acţionăm decid soarta de mai departe a omului, mobilizat să o schimbe spre bine („Dreptatea este dragostea, iar dragostea este Dumnezeu”, p. 74);
  • relaţia între oameni trebuie să fie una bazată pe respect („Onoarea şi respectul fac legea conduitei”)
  • omul este valoare („Cea mai săracă ţară din lume este cea care rămâne fară oameni, deoarece adevărata bogăţie a unui stat este poporul”…

Or, aici aş mai adăuga: IUBITORUL DE NEAM, care păstrează acest popor…

Lidia GROSU, poetă, cercetător literar

 

Scriitoarea Mihaela Perciun: un mesaj pentru viitoarele generații

    Recent, la Biblioteca Liviu Rebreanu a avut loc o întâlnire cu scriitoarea Mihaela Perciun pe marginea cărţii Cenuşă rece, la care au participat elevii claselor a VII-XI-ea de la Liceul George Călinescu, aceştia fiind însoţiţi de profesoara de limba şi literatura română Cristina Godea. 

Perciun Continue reading