Liviu Rebreanu și povestea sa superbă de iubire cu Fanny Rădulescu

Printre scriitorii pe care Transilvania i-a dat literaturii române în prima jumătate a secolului al XX-lea, Liviu Rebreanu este cel mai ilustru nuvelist, dramaturg și romancier. Însă, Liviu Rebreanu, nu a fost doar unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-a avut România vreodată, acesta a trăit și o poveste superbă de iubire cu Fanny Rădulescu.

Cei doi s-au cunoscut pe terasa Oteteleșanu din București, unde, pe atunci, se adunau mai toți artiștii vremii. Bunul său prieten, Emil Gârleanu, i-a prezentat-o pe Fanny. Ea, absolventă a Conservatorului de Artă Dramatică, era actriță și scriitoare, el stârnise deja interesul prin nuvele publicate în revistele literare.

Liviu Rebreanu s-a căsătorit cu Fanny Rădulescu în anul 1912, și-a iubit atât de mult soția încât înainte de căsătorie i-a recunoscut acesteia copilul făcut cu un alt bărbat, o fetiță de 3 ani, pe numele său, Puia. Deși Rebreanu a fost criticat de prieteni și familie pentru decizia de a recunoaște copilul soției sale, acesta a iubit-o extrem de mult pe Puia și a crescut-o ca pe propriul lui copil. Dar apropierea sufletească a celor doi, tată – copil, s-a făcut treptat, greu, până ce Liviu Rebreanu a intrat în rolul de tată pe care l-a jucat până la sfîrșitul vieții. Neavând proprii copii, avuse larghețea sufletească s-o iubească pe Puia părintește. În anii de familist el nu a făcut pentru frații și nepoții lui nimic din ce a făcut pentru copilul soției sale. I-a asigurat un trai îmbelșugat până la risipă, că era cel mai bogat scriitor român al timpului, primul care își cumpărase automobil și avea șofer angajat.

Fanny și Liviu Rebreanu au trăit împreună până la finalul vieții scriitorului, până în data de 1 septembrie 1944, când, la Valea Mare, prozatorul și dramaturgul român a încetat din viață la vârsta de 59 de ani.

Sursa foto: Internet și din cartea Pământul bătătorit de părintele meu de Puia Florica Rebreanu (București, 1980).

LUMEA REALĂ A VISULUI

În această lume a florilor, a detaliilor din ea în care este  accentuată, în primul rând, emoţia pozitivă, adică sufletul şi  predilecţia lui pentru frumos, doamnele Lilia Popa și Luiza Popa-Certan de la CAE „Curcubeul” vin să ne trezească în noi îndemnul lui Dumnezeu de a vedea pe nou lucrurile pe care acestea le-au creat în natură şi prin care trebuie să-I simţim prezenţa în toate, inclusiv prin  creaţia oamenilor de artă.

Autoarele ne propun o gamă de culori pastilate, rujându-ne, totodată,  trăirea cu împurpurarea entuziasmului din noi la conturarea luncilor de maci ce iată-iată ar răsări într-un sărut cu luncile sufletului nostru, doritor întru a-şi demasca libertatea dintotdeauna a zborului, dar mai ales în anotimpul reînvierii.

  Este o sărbătoare acest ansamblu de artă (broderii cu panglici),  oferit cu delicateţea întru lumină prin expoziţia EXPLOZIE DE CULOARE ȘI PARFUM inaugurată la Biblioteca „Liviu Rebreanu” pentru toţi vizitatorii on-line și off-line, desigur, ca o intrare pe uşa Sărbătorilor de Paşti şi ca un salut Primăverii  din primăvara înrămată şi imortalizată cu afecţiunea /pasiunea Maestrului.

Lidia Grosu, scriitoare

ÎN OCHIUL TIMPULUI, VALOAREA

Documentarul „Mari clasici: Liviu Rebreanu”, pe care ni-l propune  Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, este o producţie cinematografică de excepţie din anul 2017, realizată de trinitatea familiei Moldovan – scenariu Lavinia Moldovan,  consultant de specialitate Andrei Moldovan, preşedintele Societăţii Scriitorilor din B.N.., voce Florin Moldovan – şi imagine Vasile Stejerean. Autorii  au imortalizat imagini captivante din scurta, dar bogata în toată  plenitudinea, viaţă multiaspectuală a omului de cultură Liviu Rebreanu. Comentariile cu har ale scriitorului  Andrei Moldovan transmit starea sa emoţionantă, aceasta divulgînd adevăratul respect şi iubirea pentru valoarea românească.

Filele istorice  ce se perindă, cuprind,  cu lux de amănunte,  date memorabile despre copilăria,  familia numeroasă  în care  a trăit, crescut şi de care a fost educat Liviu Rebreanu şi în care îl regăsim ca şi prim-copil, rod al marii iubiri a  tinerilor săi părinţi.

Continuă lectura

Magda Isanos: O grăbită maturitate artistică

Strada care-i poartă numele este în imediata paralelă cu str. Gheorghe Madan a cartierului Poșta Veche din capitală. Poeta și prozatoarea Magda Isanos s-a născut acum 105 ani (17 aprilie 1916) în orașul Iași, capitala istorică a Principatului Moldova. Copilăria și adolescența, însă, și le-a petrecut la Chișinău. Părinții ei, Mihail Isanos și Elisabeta Bălan, ocupă posturile de medici la spitalul din Costiujeni (orașul Codru de astăzi), părăsind astfel Iașiul și spitalul Socola.

La vârsta de un anișor și șase luni, se îmbolnăvește de o maladie gravă, pe atunci incurabilă, fiind salvată numai datorită grijii mamei sale, despre care avea să spună mai târziu: „Mama m-a născut a doua oară.” Magda a urmat Liceul Eparhial de Fete din Chișinău, pasionând-o chiar de la început limba și literatura română, istoria, iar ceva mai târziu și filosofia. Elevă a liceului de fete, a debutat cu poeziile Aș vrea un basm și Primăvara în revista Licurici (1932, nr.2) a liceului de băieți.

În 1933 ia ființă (pe lângă Liceul Eparhial de Fete din Chișinău) Societatea Culturală „Iulia Hasdeu”, la fondarea căreia aportul Magdei Isanos a fost unul determinant. Împreună cu alte colege, poeta participă la concursul organizat anual de Societatea „Tinerimea română”, la București. Obține premiul II cu o temă privind drepturile femeilor. La solemnitatea de înmânare a premiilor, președintele Societății, profesorul Nae Dumitrescu, declara: „De dumneata sunt absolut convins că am să mai aud. Ai mari posibilități!” Și nu a dat greș. Criticul literar Marin Bucur avea să scrie mai târziu că Magda Isanos a creat „un univers poetic nou, conceput pe o dimensiune sufletească deosebită, sub semnul unei arderi profunde. Feminitatea încetează de a fi sinonimă, ca până atunci, cu sentimentalismul. Lirica Magdei Isanos este prologul poeziei de azi, răscolită de problemele și gândurile vieții, ridicată în planul universalului uman și cultivată cu sensibilitatea gestului matern.”

Iar Ion Butnaru specifica: „După Eminescu, în poezie, Magda Isanos ne apare acum ca unul dintre cei mai mari cercetători, cântăreți ai pădurii. Și constatarea impresionează cu atât mai mult, cu cât la mijloc stă sensibilitatea feminină specifică. Nota virilă, cu începuturi în lirica folcloristică, haiducească, dispare cu totul și în locu-i ni se înfățișează sufletul final al femeii îndrăgostite sublim de enorma îngrămădire de trunchiuri și verdeață „răsunătoare”, bătrână cât lumea și veșnic tânără, apropiată mai ales toamna, vorbind prin culori.”

Magda Isanos contribuie la apariția revistei Ghiocel, organul societății culturale a școlii, fiind și redactor al acestei publicații. Ține o conferință cu tema „Femeia în literatura noastră”. În toamna lui 1934 își începe la Iași studiile universitare. Inițial se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, urmând în paralel cursurile Facultății de Drept; în cele din urmă, renunță la cea de Litere, hotărându-se să urmeze exclusiv Dreptul.

Continuă să publice în Viața Basarabiei. Devine colaboratoare a revistei Însemnări ieșene, unde apare cu regularitate până la sfârșitul lui 1940, când publicația va fi suprimată. În paralel, editează în Cuget moldovenesc și Pagini basarabene poeziile Dorința, Grădinărie, Toamna, Caisul, Cuvântul Evei, Jucăria ș.a. Tot în această perioadă se apropie de studenții cu concepții democratice, integrându-se în Frontul Democrat Studențesc. În vara anului 1936, Magda Isanos participă la diverse conferințe și la strângerea de fonduri pentru ajutorarea poporului spaniol, prins într-un război civil de uzură.  

Aproape număr de număr, în Însemnări ieșene văd lumina tiparului poeziile La marginea cimitirului, Blestem, Lacul, Ultimul sărut, Logodnă de primăvară ș.a., iar în ziarul Lumea apare poezia Cântarea păstoriței. În același an, 1937, ziarul amintit (din 13 decembrie) va fi prima publicație în care e remarcat talentul poetei, „descoperire prețioasă a Însemnărilor ieșene”.

În anul imediat următor, M. Isanos are o activitate intensă. Colaborând la mai multe reviste, sunt publicate poezii ca Rugăciune în pădurea de brad, Bunicul, Regret (toate în Însemnări ieșene), Întoarcerea gospodarului, Fragment, Zori, Moartea bunicului, Leagănul, Interior ș.a. (în ziarul Iașul).

La 31 martie 1938 se recăsătorește cu literatul bucovinean Eusebiu Camilar, iar la 13 ianuarie 1939 se înscrie în Baroul din Iași ca avocat stagiar. Colaborează la revista Jurnal literar, unde semnează poeziile Rugăciune, Ziua mea netrăită, Noapte, În cimitir, Amurg. De asemenea, are succese răsunătoare în avocatură. 1940 e semnificativ prin faptul că publică versurile Flori adevărate, Săracii, Flori, Elegie.

Începând cu luna aprilie 1941, Prefectura județului Iași aprobă apariția cotidianului de informații Voința, redactor responsabil fiind E. Camilar. „Ziarul a fost opera Magdei”, scria prietene sa Veronica Zosin. Războiul a dat peste cap toate intențiile nobile și, din lipsă de fonduri, publicația își încetează apariția. E și anul când se naște Elisabeta, fiica soților Camilar, traducătoarea de mai târziu a operei eminesciene în limba franceză.

Boala Magdei, din păcate, se agravează. La 30 noiembrie 1941, Baroul Iași înregistrează cererea din 28.XI.1941, prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în București, înaintează un certificat medical, dând delegație pentru amânarea proceselor sale, deoarece „din motive independente de voința mea, sunt ținută să nu activez.”

La începutul lui 1943, sub auspiciile Editurii Brawo apare primul (și ultimul în timpul vieței poetei) volumul de poezii al Magdei (îngrijit de soțul său), ce includea 38 de poeme. În ziua de 2 martie 1943, Baroul Iași înregistrează cererea prin care Magda Isanos prezintă un certificat medical, din care rezultă că suferă de o boală de inimă, ceea ce o împiedică să depună vreo activitate profesională.

Revistele și ziarele din primul trimestru al anului 1944 publică, sub semnătura Magdei Isanos, poeziile Buna vestire, Oglinzi, Oamenii, Duhurile pământului etc. La sfârșit de martie, soții Camilar pleacă în refugiu. În noaptea de 5 spre 6 iunie un bombardament de aviație rusească distruge toate manuscrisele Magdei și ale lui Eusebiu aflate în locuința lor din Iași; a rămas doar un caiet cu patru povestiri inedite.

Magda Isanos se stinge din viață la București, pe 17 noiembrie 1944, în casa părinților săi din strada Popa Nan, nr.49. În scurt timp, au fost editate volumele postume Cântarea munților (1945), dramă în patru acte, Focurile (în coautorat cu E. Camilar), precum și Minunata istorie a lui Nastratin Hogea de Leonid Soloviov, traducere din limba rusă de M. Isanos și E. Camilar, Țara luminii (1946). Traduceri din poeziile sale au apărut în limbile engleză, franceză, germană, maghiară, portugheză.

În posteritate, poezia Magdei Isanos cunoaște o audiență remarcabilă, pe măsura celei care a fost o personalitate de excepție. Din păcate, supusă unui destin (urmările unei poliomielite) la care s-a adăugat și boala incurabilă de inimă, M. Isanos a trăit și a creat într-o continuă ardere devoratoare. Presimțirea morții i-a dat unitate, grăbind maturizarea artistică. De aceea, pe semne, „Unele din cele mai calm-sfâșietoare poezii închinate morții din întreaga noastră literatură au fost scrise de Magda Isanos.” (Nicolae Manolescu). „A scris versuri în care se simte tălăzuirea oceanului când se pregătește furtuna, versuri uriașe, poate cele dintâi versuri uriașe, pe care le-a scris o fiică a poporului nostru.” (Geo Bogza). „Magda Isanos revine în actualitate, oferindu-ne, prin tot ce a creat, în special poezie de autenticitate distinctă, pagini revelatoare ale spiritualității românești.” (Ana Bantoș).

Dumitru PĂSAT