Programul „Provocarea verii” continuă cu activități utile și dinamice pentru copii. Și de această dată am căutat teme atractive, prin care să educăm spiritul ludico-educativ, etic și estetic, jocuri care să-i relaxeze, dar și să le pună creierul și corpul la contribuție. Pe scurt, o adevărată provocare, care să le facă această vară de neuitat! Continue reading
Suflet neastâmpărat, neordinară în sensul pozitiv al acestui cuvânt, ca şi orice om de creaţie aflat mereu în căutare de noi idei, autoarea Nina Soroceanu, cunoscută ca şi poetă, publicistă, eseistă, prozatoare, dar şi graficiană, ne surprinde de data aceasta cu un roman ce poartă şi un titlu sugestiv – “IMINENT”, “, Ed. Lumina, 2018. Subiectul romanului se desfăşoară în zilele noastre, autoarea pledând pentru un dialog dintre trecut şi prezent în favoarea unui viitor remodelat, care ar putea fi interpretat ca şi inevitabilitate a trăirii clipei între oameni cu iubirea de viaţă, aşadar de tot ce este pământesc ca şi iubire de Dumnezeu. Personajele, diferite ca şi portret moral, psihologic şi fizic, pozitive şi negative, secundare şi principale, atractive sau respingătoare, fiecare cu povestea sa, le descoperim în diverse situaţii conform etichetei acestora. Continue reading
Vara este asociată cu vacanța, cu veselia și pofta de joacă, iar când am lansat Provocarea Verii în biblioteca noastră, ne-am gândit, înainte de toate, ca ceea ce facem să fie atrăgător pentru copii, pentru că tocmai ei sunt cei care ne vizitează cel mai des. Continue reading
„Camelia Florescu – între cântec şi poezie” a fost genericul activităţilor literar-artistice desfăşurate recent, cu prezenţa acestei talentate poete şi interprete de muzică uşoară, sosită din România la Chişinău în legătură cu desfăşurarea unor proiecte culturale şi de înregistrare a unui CD. Continue reading
Relaxarea este o artă pe care o poate stăpâni oricine… și totuși rar cine o mai deține în această epocă vitezomană și stresantă. Cotidianul ne umple ziua cu multe și cele mai diverse activități, graba de a le reuși pe toate – serviciu, familie, evenimente de societate, activitățile casnice și încă o listă lungă, ce pare interminabilă – ne răpește din oaza de odihnă de care avem atât de mult nevoie. Continue reading
(Reflecţii pe marginea creaţiei poetei Victoria Fonari)
Victoria Fonari este iubitoarea de străbatere a frumosului, alegându-şi calea de dialog cu sinele prin intermediul a trei dimensiuni: cea de profesoară, de cercetător literar şi arta poetică, astfel cucerind simpatia nemijlocită a zeiţei Minerva şi a zeului Apolo şi dedându-se deopotrivă patronajului mobilităţii minţii şi a flexibuilităţii imaginarului. Cu alte cuvinte, calea spre centrul spiritual al planetei Schambala îi este una deschisă. Deschisă pentru că primele două dimensiuni o înviorează pe cea de-a treia, profesoara tentându-i pe învăţăcei să cucerească miezul cuvântului prin lecturi, cea dea doua – să se pătrundă de aria lui de interpretare, cea de-a treia ordonându-l pe cititor la dezvăluirea efectelor imaginarului ce implică receptarea mesajului şi plauzibilitatea re-trăirii celor transmise de eul artistic, fie prin metaforă sau printr-un gând fracturat pe care-l numim areal poetic.
În poezie debutează cu „Zbor în antiteză”(2000),care marchează această trecere sau înaripare spre o altă formă de existenţă a eului – una flexibilă, spre deosebire de caracterul rigid în ştiinţă (amintim aici de monografii, studii „Factor intelectual şi sentimental în creaţia lui A. Busuioc (2001), Hermeneutica literară(2007), Proiecţii ale mitului în creaţia lui V. Teleucă, L. Butnaru, A. Suceveanu)), alternând cu dulcele fior din „Sarea pasiunii” (şi aici aş sublinia despre pasiunea şi tendinţele spre ceva irealizabil de moment, dar care presupune acea nouă încărcătură de intensitate pentru un „happy hand” al iluziei) şi cu intensificarea vizibilităţii, din perspectiva spectroscopului din fiinţă a fenomenelor în „Umbra fulgului” (2014), aceasta reflectându-se printr-un schimb de energii, ca alternativă în „Aleile de corali”, o lume splendidă a unei fantezii de poveste de care este inspirat eul liric şi care ne îmbogăţeşte lumea reală
Recenta carte a Victoriei Fonari – „Fericirea din clepsidră, Ed. PapiruSMedia, 2018, este un salut realizat între „ieri” şi „azi” prin zâmbetul de bucurie ca punte între aceste două dimensiuni întru asigurarea continuităţii, lege nescrisă, dar onorată („Zâmbetul unui nou-născut este zâmbetul universului / care înfloreşte indiferent de e întrebat sau nu” („Ave, viaţă”)
Precum şi în alte volume de versuri apărute anterior, Victoria Fonari creează o poezie revigoratoare în cadrul exteriorizării, luminile sufletului, prin sentimentul de tristeţe ce îi veghează eul („Eu am coborât din fisura luminii / Cunosc doar stihia apei sărate…”), invocând stabilitatea notelor de optimism (..Iar acum lacrimile / urcă din labirintul ocular la lumină”, Plânge sufletul”, p.21)
Poeta pledează pentru păstrarea vieţii ca miracol, în care marele miracol este iubirea, indiferent de contracţiunile involuntare şi convulsive între timpi ce doar o consolidează cu regalul nou al trăirii: „…Şi timpul uneori îi întâlnea / Alteori îi despărţea / Iar azi în spectrul de tăcere / Ei se priveu / Se sărutau / Atingerile lor strigau / Să tacă gura, poruceau / Şi de la capăt iar porneau” (Parabola iubirii, p.102)””pe nou:
În lume romantică iluzia nu mai este o percepţie a falsului, ci un contur al visului realizabil în care abstractuul devine ceva concret, lucrurile, fenomenele sunt ghidate de fiinţa universală ce le asigură un dialog, contactul devenind tăcerea zborului. Or, zborul, în discursul liric, este o transcedere a eului în lumea dorită, iar evantaiul de stări – o plusvaloare a acestei dimensiuni: „: …Un albatros trăieşte zborul / Mi l-a arătat iubitul… / Şi am simţit cum mâna lui / Se lungeşte asemeni aripii de albatros / Orizontul îl absoarbe şi el mă cheamă să vin cu el / Are nevoie de numele meu… / Numele meu este stare / Îmi place să zbor / Pe valuri de mare” (Un albatros îmi spune pe nume, p.104)
Într-o dezordine a dezmembrării cuvintelor, naşterea altora este prezidată de „Jocul din solstiţiu”, eul ordonându-şi fiinţa întru creativitate şi lăsând dezbaterile la tema absolutului pentru alte timpuri, concluzionând: „Nu se distinge decât ce este viu / Şi zburdă pe foaie de hârtie”, p.105
Fascinaţia absolutului din noi ne ţine în vizor, avem nevoie doar de autodescoperiri identificându-ne predilecţiile şi dezvoltându-le – „să nu uităm de esenţa ce se ascunde în fiecare” p.91.
Poezia nu obligă, ci îl trezeşte la viaţă deopotrivă atât pe autor cât şi pe consumator. Ea poate fi o sărbătoare a simţurilor, la fel cum al gândului ce îl elucidează, poezia poate fi o pur şi simplu “înmugurire de cuvinte” în concepţia autoarei Victoria Fonari, prin care să se reflecte neputinţa eului de a rezista în faţa lor când ele se transformă în tablouri, interpretarea fiind punctată de fiecare cititor în parte, la fel precum şi pledoaria pentru ea, iar plasticitatea , sensibilitatea, lumina fiind caracteristicile care o domină…., p. 85
Cioplind cu dăruire de sine şi iscusinţă în piatra cuvântului, poeta ştie să desferece cele mai pure surse ale emotivităţii. Lumina şi zborul sunt două calităţi ale poeziei care denotă rosturile, esenţa vieţii – numai cu lumină în suflet poţi recepta şi transmite lumină (potrivit Sfintei Scripturi – „Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”).
Meditaţiile emană optimism chiar şi în cazul solitudinii, al tristeţii, stării de melancolie.
Plasticitatea versurilor, lirismul lor ne copleşeşte prin omenesc şi frumos. Neîmpăcarea cu imperfecţiunile realităţii sunt gravitate de aura versului plămădit cu vervă de stările aprinse la focul visului din aceeaşi stofă romantică; „viaţa stelelor mai trăieşte în sufletele noastre” Aşadar, poezia este o cale ce conduce spre / din marea lumină a umanismului, a latinităţii. Să păşim pe această cale şi să ne sporim bucuria generată de ceea ce ar putea să se împlinească – reducerea la minimum a cataclismelor de tot felul şi apropierea de lumină prin adevărul cuvântului, fapt ce îl denotă esenţialmente poezia Victoriei Fonari.
Lidia GROSU, scriitoare
