Edificii uimitoare şi istoricul lor

18 aprilie – Ziua Internaţională a Monumentelor şi Locurilor Istorice

Chiar şi în epoca nostră de micromiracole şi miniaturizări şocante, cele mai mari opere ale umanităţii îşi păstrează încă puterea de a uimi.

Continue reading

Advertisements

Aventuri scriitoricești în slujba cetățenilor

56857536_427558011153158_9054299042929967104_nCând ai talent la scris, viața îți rezervă mereu experiențe pe care să le poți transpune în cuvinte artistice. Iar când un om cu o fire artistică dă nas în nas cu agenții ordinii publice, rezultă aventuri savuroase, precum cele din volumul „Scriitori la poliție”, coordonat de Robert Șerban.  Continue reading

Poezia lui Efim Chicu – un solilocviu al rezistenței de neam

Reflecţii pe marginea cărţii de autor „Umbrela singurătăţii”

      efim chicu poza    Poezia are tot atâtea definiţii câţi poeţi încap în ea. Noua carte, „Umbrela singurătăţii”, apărută la Editura „Pontos”, 2018 şi semnată de poetul Efim Chicu, prin însuşi titlul ei ne propune un evantai de sensuri ale ideii enunţate, această „umbrelă” oferind spaţii largi unei filosofii a vieţii, ]n’elepciune care, într-o ambianţă distinctă cu limbajul poetic, multitudinea de tropi, devine acea vestimentaţie sigură a gândului aflat într-o armonie cu emoţia ;i pe care o numim POEZIE.

     Suflet de pedagog, poetul oferă întrarea în noua sa carte printr-o „Caligrafie” (p.8) a chipului profesorului îmbătrânit de griji, rămas „mamă pentru toți, dintr-un cătun”, mereu cu ochi vii pe viitorul unei „guri de rai” („pe la noi frumosul încă naşte…”), ameninţată de situaţia demografică deplorabilă, de exodul în masă („ați zburat ca pasărea prin lume, / fericiți sau, poate,-ndurerați…”), de educaţia în care nu se mai investeşte („şcoala, ca şi viața, ni-i închisă, / nu ajunge număr de boboci….”), de înstrăinarea ochiului omenesc de tot ce este frumos, „demodat” în cercul „noii generaţii” („…cei noi nu vor de la trecut / să ia învățătură… ( Moravuri, p.74))”,  pentru care altele sunt „valorile” şi pe care le bicuieşte cu vehemenţă poetul, adevăratele riscând să le pierdem într-o dezumanizare ce ne absoarbe: „Mai deasă ura devenind / Răreşte omenia, / A fost şi e fără sfârşit / În lume lăcomia…” (p.74)”. Răvaşul adresat generaţiei prezentului şi viitorului conţine aceleaşi triste constatări ale eului, dar nedefinite până la capăt, alte gânduri, nezdrumicate încă de notele pesimiste, roind tot atât de harnic la floarea vieţii, precum albinile la pomul înflorit întru a investiga dorul ce a mai rămas pentru un anotimp al renaşterii de neam:” Țara nu se lasă pe vecie, / Ieşi din ea cu dor de-a reveni. / În oglinzi de n-ai copilărie, / Viața în zadar o vei trăi.  / ȚARĂ se rosteşte cu mândrie. Patria, lipsită de plural, / Dacă ți se pare puşcărie, / Nu ai fost decât un criminal. / Țări pe jumătate nu există / / Orice ciob e parte din întreg, / Cât ar fi ființa mea de tristă, / Patria nu pot să mi-o aleg. („Ţară și destin”, p.134)

     O reactualizare a unor imagini cutremurătoare inedite sunt versurile în care surprindem sufletul şi ochiul omenesc nesupus robotizării, sensibilitatea la tablourile ce i se dechid şi de care nu este străin, amintind de omul ca tot unitar cu natura, dar îndeosebi cu acea care are şi caracter naţional, în scenă perindându-se fauna şi flora naţională şi chiar instrumente naţionale ce intonează melodia întru rezistenţă:„Într-o pădure cu stejari / Se logodesc cireşi amari / Și căpriori învață pui / Să-ntreacă fuga lupului. / Se-aud mierluți şi cintezei / Ciocnind în ouăle din tei. / Iubitei sale un arici / I-a pus în ace licurici. / Într-o poiană nişte flori / Fac expoziții de culori. / Se-aşteaptă mulți admiratori, / Acordă greierii viori…. (Întâlnire, p.130)”

     Un continuu „Moment poetic”, amplificat de instantanee ce sunt glorificate de imaginarul care provoacă o explozie de emoţii, ne transferă periodic într-o oază a confortului, eul liric avizându-ne de raportul de beatitudine prestabiliti între om şi divinitatea spre care acesta ar pretinde, sufletul fiind acordat la cosmosul şi muzica din el a cuvintelor ce ne monitorizează: „Îmi cresc metafore-n aripi / Și mi le-nfoaie visul. / Coroana Domnului, de ghimpi, / Deschide Paradisul / Oglinda vieții să mi-o şterg / Cu a iubitei ie, / Pe sticla Cerului alerg / Scăldat în poezie.(Moment poetic, p.129). Dar acest „moment poetic” suferă „schimbarea la faţă” pe măsură ce tematicile, motivele literare se transformă într-o inducţie magnetică de proporţii, eul declanşându-se în solilocvii nepărtinitoare la dezastrul naţionalului. Astfel, catedra fiind cea a pedagogului intolerant la prostia omenească, poetul din el, care este Efim Chicu, „resuscitează respiraţia”, invocă strămoşii şi amplasează accentele ironice pe cel mai mare defect al „plaiului nostru mioritic / de străini îmberbecit”, dar şi pe  cel al conaţionalului rătăcit din iniţiativă proprie în scena largă a „Circului” vieţii: ”Traşi prin neguri de cuvinte / Și pleoştiți de false ploi, / Nu avem în țeastă minte / Să mai fim stăpâni pe noi. / Se supun la circ dresării / Mioritici pui de lei, / Unde eşti, Ștefan al Țării? / Unde sunt ghiogarii tăi?,(Circ, p.131)”… Poetul constată prostia din naştere şi trădarea momită de aceasta(„vin mancurții la domnie / din a proştilor vânzări…), comparaţiile fiind o ploaie torenţială de revoltă şi sufocare a eului(„au trecut şacali prin turme / şi omizile prin neam…”) prin care se subliniază teribilitatea pierderii demnităţii („nici țânțarii nu mănâncă /sângele de om vândut…”), dar şi semnificaţia lecţiei trecutului pronunţată prin îndemnul subtil de a arunca o privire peste umărul timpului, conştientizând: „mor bolnavi de Românie / cei mai scumpi basarabeni., (Prezent, p128)”.

     Noua carte a poetului Efim Chicu este un conglomerat de reflecţii despre natura omului, a viabilităţii acestuia prin trăiri de intensitate, niciodată considerate demodate, arhaice în vreun timp. Versurile lui au menirea de a revigora deşertul unui suflet, sugerându-i spaţiul imens al iubirii de Dumnezeu, de valori general-umane, de bun-creştin, punctul-forte de pornire şi de revenire fiind dorurile (”merg pe puntea unui dor, / din trecut spre viitor…, p.127) – de neam, Ţară, naţional –  prin care, dacă le avem, ne mai rămâne o şansă întru a renaşte şi a învinge. Celelalte motive ale dorului, cu toate ipostazele – de iubit, iubită, mamă, tată – ar fi doar complementarele omului împlinit prin primele, spre care pretinde permanent eul artistic şi prin care sugerează autoinstruirea prin seninul „Crez” întru o răvăşire a trecutului şi a infinitului din el prin care ne coagulăm înălţarea: Pe plaiul meu, ba verde, ba cărunt, / Nici râme fără Patrie nu sunt / Și grâul, dar şi spinul din salcâm / E rod român. / Cât Domnul îmi va ține ochiul treaz, / Să-mi fericească lacrimi pe obraz, / Cât mie voi putea să-mi fiu stăpân, / Voi fi român.!(Crez, p.10)”.

Lidia GROSU, scriitoare

Pe pași de teatru și ritm de poezie, alături de Ianoș Ţurcanu

    Biblioteca „Liviu Rebreanu” mereu e deschisă pentru cei care îndrăgesc și promovează cartea, fapt pentru care am întâmpinat cu mare plăcere elevii cl. a II-a „B” și a II-a „D”, a LT „George Călinescu”, alături de învățătoarele lor Svetlana Gheorghiță și Silvia Șpac, care au venit participat la o minunată întâlnire cu Ianoș Țurcanu.

exp Turcanu

    Angela Zelinschi, moderatoarea evenimentului, a pregătit o prezentare detaliată cu date semnificative din viața scriitorului, accentuând în special activitatea sa de creație, menționând cărțile care prin care s-a remarcat ca scriitor pentru copii, printre care „O girafă supărată”, „Fapte bune să aduni”, „Doi lei”,  „Coca Cola pentru Nola”, „Cântec de-nceput”, etc., iar ultima – „Dansul florilor”, de la Editura Prut Internaţional, ieșită de sub tipar în 2016  a fost selectată în cadrul programului de lectură „Chişinăul citeşte”, ed. XIV, 2017.

    Copiii au organizat un spectacol literar-artistic din creația lui Ianoș Țurcanu. Astfel, la recitalul de poezie au participat: Hanibani Denisa (poezia „Prutul”), Rurak Nicoleta (poezia  „Două mâțe și-un motan”, „Vară cu cercei”), Ababii Evelina (poezia „Moș Crăciun are mobil”), Harcencu Nichita (poezia ”Coca-Cola pentru Nola”), Ciobanu Anastasia (poezia „O girafă supărată”), Focșa Stanislav (poezia „Meseriile”), Roșca Maria (poezia „Ajutor”). O surpriză frumoasă a fost sceneta „Șoricelul educat”, la care au participat Arslan Gabriel și Ștefăniță Renata. Alte poezii au fost recitate de copiii: Efros Daniel (poezia „Gaie-pițigaie”), Caraulan Mihai (poezia „Săpunul”), Munteanu Dumitru (poezia „Șoricelul deștept”), Filip Adelina (poezia „Bună ziua, cărășei”). O apreciere merită şi elevii care au realizat sceneta „Un motan s-a însurat”, avându-i ca protagonişti pe Prodaniuc Alexandrina, Balaban Mădălina, precum şi acei care au devenit vedete în prezentarea spectacolului „În spitalul ce-i cu tine”, inclusiv: Cazaciuc Lavinia, Martu Evelina,  Harjevschi Otilia, Sîrbu Cristina, Rotari Bogdan. „Cireaşa de pe tort”, cu poezia „Fapte bune să aduni”, care a fost şi genericul acestei activităţi, i-a revenit lui Daniel Pavlov, care a fost original şi expresiv în transmiterea mesajului. Elevii au mai audiat şi cântecelele: „Buburuza și ghiocelul”, „Orașul Chișinău”, „Moldova mea” pe versurile autorului Ianoș Țurcanu, melodii care au înviorat atmosfera.

turcanu123345

turcanu

     

Scriitorul Ianoș Țurcanu a mulțumit micilor artiști, a răspuns la întrebările nenumărate adresate din partea celor curioși de a afla subtilităţi. Poetul şi-a recitat poeziile „Orice limbă e frumoasă”, „Ochelarii”, „Dansul florilor”.

   La sfârșitul activității, scriitorul le-a dăruit autografe elevilor și învățătoarelor, îmbrățișându-i şi făcând selfie-uri cu ei.

Micul Prinţ – 76 ani de la publicare

 

„Numai cu inima poţi vedea bine, lucrurile
esenţiale rămân ascunse ochilor”
(Antoine de Saint-Exupéry)
Antoine de Saint-Exupéry s-a născut la data de 29 iunie 1900, în Lyon. A fost romancier, eseist şi reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori, în special datorită povestirii „Micul prinţ”, una dintre cele mai răspândite cărţi din lume, tradusă în circa 110 limbi. 

Continue reading

Poezia lui Vitalie Răileanu – o oaza a solitudinii revigoratoare

  Noua apariţie editorială a poetului Vitalie Răileanu (cunoscut mai întâi ca şi critic , istoric literar, profesor universitar, dar şi în calitate de director al Bibliotecii „Onisifor Ghibu”) „File din jurnalul de bord (al unui marinar cardiac), Ed „Arc”, 2019 este o punte de legătură cu celelalte cărţi de poezie editate anterior, inclusiv: „Imun la naupatie”, (Ed. TipoMoldova, Iaşi, 2014), „Poeme de pe faleze”, Ed. Vinea, 2015, „Străin printre ape”, Ed Junimea, 2016, autorul continuând reflectarea motivului „călătoriei marine” de lungă durată a eului, mutual-răsunătoare în libertatea acestuia de a cuprinde largul în care chiar şi aparenţele, deşi înşelătoare, rămân o şcoală a vieţii. Spaţiu cu totul divers al contrariilor în care se pretinde depăşirea la nesfârşit a zbuciumului, marea, oceanul rămân şi locul de căutare a sensurilor adânci întru asigurarea unei desăvârşiri sperate: „încep să-mi amintesc / cât de uşor / reuşeau atâtea să-mi scape / când prin mări şi oceane  / fiind un străin printre ape / împărţeam nepăsător irisul visului, p.56

    vrVolumul de versuri ar insista pe ideea că orice refugiu în metafizic nu poate fi o călătorie a nimicului în timp, ci o fascinantă ordonare a gândului spre ceea ce nu poate fi întâmplare, acesta reconstituind fluxul luminos în care tot timpul odihneşte Ludwig van Beethoven cu „Imnul bucuriei”: „te invit / aşază-te pe aceste pietre mai lucioase / decât în ochii de ciclop / şi ajută-mă să culeg cioburile notelor muzicale / care n-au încăput / în singurătatea şi bucuria mea / e liniştea nopţii berlineze…, p.16”.

     Poetul Vitalie Răileanu îşi protejează şi în continuare edificiul constant pentru un eu liric singular în spaţiul inedit – cel al apei – ce ar presupune, în primul rând, crearea unei armonii a omului cu mediul ambiant, potrivit adepţilor artei feng shui, şi o ascultare, prin acest remediu, a vibraţiilor universului, prioritară în acest scop devenind forţa înălţării prin iubire, renaştere ce ar elimina căderea, incertitudinea, haosul existenţial între cele două extreme – viaţă şi moarte:  „mă voi agăţa de ancora / cu patru gheare / şi patru inimi / să simt puterea furtunii de mare…, p. 59”

     Dintr-o inconfundabilitate a cheiului „Linişte”, în care „toate se clasează, desfăcând învelişul prezentului, aruncându-mă către pânza zilei de mâine” (p.5), fiecare notă melodică ulterioară a versurilor îşi atribuie scara „triştilor fericiţi” („ei sunt trişti / doar că… / se visează cei mai fericiţi, p. 12), care este una maximă întru spargerea cheiului-extremă „Nelinişte”, în care bântuie frământarea pentru succesiunea ireversibilă a fenomenelor („timpul a început să fugă / fuge pe lângă mine / şi-n toate rămâne doar un suspans unduit…, p.8 ”) şi răzbaterea spre „Dimineaţa cireşului înflorit” – un arhipelag al viselor adăpostite de lumina anotimpului ce ar putea să se menţină spaţiu constant al unui continuu zbor, de la un suflet la altul, ce musteşte de roade în cadrul dorinţelor asumate: „Aceste dorinţe cu cireşi înfloriţi / vor merge cu noi / până în anotimpul culesului cireşelor coapte, / trebuie numai să le ştim a culege, / cireşele, / să învăţăm să le semănăm sâmburii iarăşi şi iarăşi / acolo unde le stă bine, / pretutindeni, pe unde am păşit…, p. 14

    Iubirea ca şi sentiment suprem şi fidelitatea ca şi calitate umană ce-i asigură acestuia rezistenţă constituie împreună o forţă în stare să învingă pe însuşi Poseidon-ul dezlănţuirilor interioare până în cel de-al nouălea val pentru a-i face loc bucuriei pănă în firescul celui „de-al nouăle cer” al acesteia: „vom lua această lume cu noi / construind din nisipuri albe / şi scoici de perlă neagră / Oraşul apelor din visul tău / apoi / vei fi cea mai fericită., p.66

     Transparenta sinceritate a eului, calea sinuoasă de cunoaştere a celor enigmatice, ameninţătoare uneori, care i se aştern acestuia  („înotam în apa neştiută / spre lancea de coral şi alga arătoasă, p. 34”), continua lui vindecare pe seama tăcerii („ eu tac / şi sunt mai puternic decât un etambou de la pupă”, p.38) în care renaşte spiritul creator ca şi regenerator de idei şi stări, – toate acestea ne oferă infinitivitatea demersurilor unor anotimpuri revigoratoare pentru suflet, fie şi din perspectiva solitudinii numită „străinătate”, dar care apelează poezia…

Lidia Grosu, scriitoare

Pășind tiptil în Desișul de Muri

53646191_984516911754351_9059741264710205440_nAdânc, în rădăcinile întunecate ale Desișului de Muri, apăreau lumini minuscule pe măsură ce lămpile se aprindeau la ferestre…

Cu aceste cuvinte începe magia poveștilor de seară pentru copii, pe care vrem să vi le recomandăm astăzi. Continue reading